A******** N**** G******
PetentAdmite cererea formulată de petenta A******** N**** G******, cu sediul în , având ca obiect modificarea actelor constitutive şi, în consecinţă: Ia act de acordarea calităţii de membru al Asociaţiei Nimas Gădălin persoanelor menţionate în Hotărârea Nr. 1 din data de 29.05.2022 a Adunării Generale a membrilor asociaţiei, precum ?i de încetarea calită?ii de membru a persoanelor decedate men?ionate în aceea?i hotărâre. Ia act de modificările aduse componenţei Consiliului Director al asociaţiei, potrivit Hotărârii Nr.2 din data de 29.05.2022 a adunării generale a membrilor Asociaţiei Nimas Gădălin, astfel : Preşedinte: Pâgleşan Vasile, Vicepreşedinte: Păcurar Dinu, Secretar: Miron Maria, Trezorier: Moldovan Alexandru, Membri : Peszkar Laszlo, Moldovan Vasile, Marc Aurel. Comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla un exemplar al încheierii, însoţit de copii de pe actele depuse la dosar de petentă. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la Judecătoria Gherla. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Judecătoria Gherla. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 08.08.2022.
Hotararecameraconsiliu1307/2022 din 08.08.2022