G***** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată competenţa Judecătoriei Sebeş în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 1004/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebe?, privind pe inculpatul G***** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 al.1 C. pen cu aplicare art. 113 al. 3 cod penal; Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1004/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Sebe?. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul G***** I***. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, astăzi, 25.01.2023
Incheiere finala dezinvestire 18/2023 din 25.01.2023