U***** C***** G*********
PetentV***** C*****
Intimat CONTRAVENIENTHotărăşte: Admite cererea formulată de petentul Comuna Grumăzeşti, prin Primar, cu sediul în sat xxx , în contradictoriu cu intimatul V. C. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată intimatului V .C. prin procesul-verbal seria PNTY nr. 0019492 din 13.03.2019 în cuantum de 1000 lei cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 80 ore, ce se va presta la Consiliul Local al Comunei Grumăzeşti, în cadrul serviciilor publice. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. Neamţ, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 29.11.2022.
Hotarare 1613/2022 din 29.11.2022