R*** D**** I****
InculpatÎn baza art.222 raportat la art. 236 C.p.p. Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova. Prelungeşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de R*** D**** I****, prin Încheierea nr. 111 din 13.05.2022 de către Curtea de Apel Craiova, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12.06.2022 şi până la data de 11.07.2022, inclusiv. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina acestuia prin Încheierea nr. 111 din 13.05.2022 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosar 3145/63/2022/a3, respectiv: - să nu părăsească fără permisiunea organului judiciar imobilul în care locuieşte, situat în Comuna Calopăr, sat Calopăr, nr. 545, jud. Dolj, - să nu comunice cu martorul Sprâncenatu Marian Titu, direct sau indirect, pe nicio cale, - să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instan?ei de judecată, ori de câte ori este chemat. În baza art.221 alin.4 C.p.p. atrage atenţia inculpatului, că în caz de încălcare cu rea - credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, potrivit celor de mai sus, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) CPP onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru cei lipsa si de la pronunţare pentru cei prezenţi. Pronun?ată în camera de consiliu, azi, 31.05.2022, ora 11.05.
Incheiere masuri preventive faza de UP 121/2022 din 31.05.2022