Ş***** G********* “******* D***** P******* C******* P*******
PârâtL*** S******* Î********* B******* R********** A********* D****
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta Acostinesă Doina-prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială ,,Episcop Doctor Partenie Ciopron” Păltiniş. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, prin acordarea salariului de bază conform H.G. nr. 38/2017, de la data la care reclamanta îndeplineşte cerinţele legale de trecere într-o nouă tranşă de vechime în învăţământ şi până la aplicarea integrală a prevederilor Legii nr. 153/2017, la care să se calculeze şi celelalte drepturi salariale de care a beneficiat/beneficiază reclamanta prin raportare la salariul de bază, aceste diferenţe urmând a fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi de dobânda legală penalizatoare , de la data scadenţei până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 31.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 531/2022 din 31.05.2022termen pentru a fi comunicate părâtei precizările depuse de reprezentanta reclamantei
Incheiere de sedinta din 28.04.2022