U****** S*********** L***** D** Î********* G*** Î* N***** M******** D* S******* C*** A******
ApelantC*** A******
ApelantS***** G********* T**** L*******
IntimatAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pârâtul la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantei, pe perioada 01.09.2019-31.05.2021, prin aplicarea majorării acordate pentru activitatea de predare simultană pentru 2-5 clase de elevi în învăţământul primar sau gimnazial, la salariul de bază, în conformitate cu prevederile OUG nr. 48/2022. Menţine restul dispoziţiilor care nu intră în contradicţie cu prezentele modificări. Decizie definitivă. Pronunţată azi, 19 01 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform prevederilor art. 402 Cod proc. civ.
Hotarare 103/2023 din 19.01.2023pentru ca ambele părţi să aducă lămuriri asupra situaţiei de fapt, apelanta sub sancţiunea suspendării prevăzută de art. 242 alin. 1 Cod proc. civ.
Incheiere de sedinta din 13.10.2022pentru ca intimatul angajator să aducă precizările utile, sub sancţiunea aplicării unei amenzi directorului unităţii şcolare conform art. 187 alin. 1 pct. 2, lit. „g” Cod proc. civ.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022pentru suplimentarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022