S********* L**** A* Î**************** P************* C******
Apelant ReclamantŞ***** G********* N****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul S.L.Î.P. CLUJEAN, în numele membrului de sindicat T.A.M. împotriva Sentinţei civile nr. 2942 din 18.11.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 3165/117/2021, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul S.L.Î.P. CLUJEAN, în numele membrului de sindicat T.A.M. în contradictoriu cu pârâta Ş.G. Nireş, şi în consecinţă: Obligă pârâta Ş.G. Nire? să acorde membrului de sindicat T.A.M. majorarea de 10% a salariului de bază pentru activitatea de control financiar preventiv, prin aplicarea acestuia la salariul de bază prevăzut în lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, pentru perioada 01.01.2019-31.05.2021. Obligă pârâta să plătească membrului de sindicat T.A.M. diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei, până la data plăţii efective. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 4 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 616/2022 din 04.04.2022