L*** E**** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de către reclamantul L*** E**** G*******, împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** A*** şi în consecinţă: Anulează parţial Decizia de acordare a pensiei pentru limită de vârstă nr. 281134 emisă la data de 17.08.2022 de către pârâtă şi obligă pârâta să emită o nouă decizie, cu valorificarea la determinarea punctajului mediu anual, inclusiv a veniturilor salariale lunare realizate şi indicate în Adeverinţa nr. 6296 din data de 22.07.2022 eliberată de SC Delgaz Grid Sa, astfel cum a fost completată prin răspunsul administrativ nr. 9751/19.11.2022. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre pensia cuvenită şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 08.08.2022 şi până la emiterea unei noi decizii conform prezentei hotărâri, sume care se vor actualiza cu dobânda legală şi rata inflaţiei de la scadenţă şi până la plata efectivă. Respinge cererea privind valorificarea veniturilor evidenţiate la litera H din cuprinsul deciziei menţionate. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Tribunalul Alba. Executorie. Pronunţată, azi 24.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2717/2022 din 24.11.2022Amânat pronunţarea la 24.11.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2022