S****** A******** N******
ReclamantI************ D* P****** J******* N**** - S******** R*****
PârâtRespinge cererea de completare hotărâre formulată de reclamantul S****** A******** N****** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 24.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare completaredispozitiv 628/2022 din 24.08.2022Admite, în parte, acţiunea. Anulează măsura dispusă prin adresa nr. 635014/16.06.2022 emisă de IPJ Neamţ de „anulare a dreptului de conducere autovehicule începând cu data de 11.05.2022” . Suspendă executarea anulării dreptului de conducere autovehicule al reclamantului, până la soluţionarea definită a prezentei cauze. Respinge în rest cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, pentru cererea de suspendare şi 15 zile de la comunicare, pentru cererea în anulare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 27.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 570/2022 din 27.07.2022