A******* C* A*******
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea camerei de consiliu nr. 122 din data de 14.09.2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 2834/86/2022, rămasă definitivă prin încheierea camerei de consiliu nr. 42 din data de 19.09.2022 pronunţată de judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava (dosar nr. 2834/86/2022) şi menţinută prin încheierile din datele de 19.10.2022 şi 14.11.2022, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 3192/86/2022/a1.1, respectiv dosarul nr. 3192/86/2022/a1.2, faţă de inculpata AMĂNIOAE ANGELICA, în prezent aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal. În temeiul art. 208 alin. 2-4 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata AMĂNIOAE ANGELICA. În temeiul art. 362 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpată, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 362 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar formulată de inculpată, prin apărător, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpată şi pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată astăzi, 09.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Incheiere finala dezinvestire din 09.12.2022Fixează termen pentru deliberare şi pronun?are la data de 09.12.2022. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7.12.2022.
Incheiere de sedinta din 07.12.2022