S****** I*****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite în parte, contestaţia formulată de reclamanta SI în contradictoriu cu pârâta CJP C şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 304218/07.07.2022 privind recalcularea pensiei, emisă de pârâta CJP C. Obligă pârâta CJP C să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei si a veniturilor realizate în acord global, respectiv a diferenţelor dintre sumele reprezentând acord menţionate în adeverinţa nr.903/30.05.2022 şi anexa la acesta, emisă de SC. SINTEROM SA CLUJ-NAPOCA şi salariul tarifar de încadrare înscris în carnetul de muncă, a sumelor de la rubrica diferenţă acord, concediu de odihnă şi concediu medical, începând cu data de 01.07.2022. Respinge restul pretenţiilor Obligă pârâta CJP C să achite reclamantei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi 17.01.2023.
Hotarare 60/2023 din 17.01.2023comunicare dosar pensie
Incheiere de sedinta din 08.11.2022