T**** M*****
Intimat ReclamantB**** T*********** S***
Apelant PârâtE******* S***
Apelant PârâtÎn baza art.480 alin.2 cod procedură civilă admite apelul declarat de apelanta Banca Transilvania şi apelul declarat de apelanta E******* S*** împotriva sentinţei civile nr.26 din data de 20.01.2022 pronunţată de Judecătoria Feteşti, pe care o schimbă în parte, doar cu privire la soluţionarea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la pct.4.11 lit.a din contractul de credit ipotecar nr.HL5534 din data de 15.09.2006, referitoare la comisionul de acordare şi gestiune, a cererii de restituire a sumei de 300 euro încasată cu titlu de comision de acordare şi gestiune şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, precum şi a cererii de restituire a sumelor de bani încasate pe perioada 15.09.2006 – 02.01.2011, cu titlu de dobânzi, peste rata dobânzii de 6,90%, alături de dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, cereri pe care le respinge ca neîntemeiate. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Admite în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de apelanta E******* S*** şi intimatul Tarpe Marius şi compensează cheltuielile de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 26.01.2023.
Hotarare 92/2023 din 26.01.2023