R** & R** S*
ReclamantB**** E***** B******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta B.E.B. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 103,53 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, conform facturilor fiscale emise în perioada septembrie-octombrie 2021. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1184,01 lei reprezentând contravaloarea unui ONT Huawei cu seria 485754431C9812A5 în valoare de 239,92 euro. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere asupra contravalorii facturilor de mai sus, calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură, şi până la data plăţii efective a fiecărui debit. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 16.12.2022.
Hotarare 1406/2022 din 16.12.2022