B*** S*****
PetentDosar nr. 3236/175/2022 În temeiul art. 585 alin. 1 C. pr. pen., admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul Bodi Şandor, ...... ?i, în consecin?ă, I. Constată că prin sentinţa penală nr. 44/25.02.2022 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă la data de 16.03.2022 prin neapelare, a fost condamnat petentul la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. (faptă din 06.11.2017); - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. 3 teza I-a C. pen. (faptă din 06.11.2017); 1. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 173/29.07.2021 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă la data de 12.01.2022 prin decizia penală nr. 23/AP/2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov: -pedeapsa de 1 an ?i 3 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e (fapta din 30.06.2018) -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 30.06.2018) -pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin sentin?a penală nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017) 2. Pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin sentin?a penală nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017); 3. Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017), a cărei executare a fost iniţial suspendată sub supraveghere. 4. 1 an şi 11 luni închisoare spor de contopire. Înlătură sporul aplicat. II. Constată că prin sentinţa penală nr. 282/24.02.2022 pronunţată de Judecătoria Braşov, definitivă la data de 19.04.2022 prin decizia penală nr. 161/2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, i-a fost aplicată petentului pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1. Pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni dispusă prin sentin?a nr. 173/28.07.2021 definitivă prin decizia nr. 23/AP din 12.01.2022 a Cur?ii de Apel Bra?ov în: -pedeapsa de 1 an ?i 3 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e (fapta din 30.06.2018) -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 30.06.2018) -pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin sentin?a penală nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017) 2. Pedeapsa de 2 ani 9 luni dispusă prin sentin?a nr. 208//29.09.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare în: - pedeapsa de 1 an ?i 3 luni pentru săvâr?irea infrac?unii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvâr?ită la data de 24.11.2019) -pedeapsa de 1 an ?i 6 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului (faptă săvâr?ită la 11.11.2020) aplicată prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov -pedeapsa de 1 an ?i 3 luni pentru săvâr?irea infrac?unii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvâr?ită la 11.11.2020) aplicată prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov 3. Pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni închisoare dispusă prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov în: -pedeapsa 1 an ?i 6 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului (faptă săvâr?ită la 11.11.2020) -pedeapsa de 1 an ?i 3 luni pentru săvâr?irea infrac?unii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvâr?ită la 11.11.2020) -pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin sentin?a penală nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017) 4. 1 an şi 10 luni închisoare spor de contopire. Înlătură sporul aplicat. III. Constată că infrac?iunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 2 ani ?i 9 luni prin sentin?a nr.208/29.09.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare (fapta din 24.11.2019) este concurentă cu infrac?iunile pentru care a fost aplicată pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov (2 fapte din 11.11.2020) şi cu cele pentru care s-au aplicat petentului cele două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 44/2022 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe. IV. Constată că infrac?iunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare prin sentin?a nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017) este concurentă cu infrac?iunile pentru care a fost aplicată pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni prin 173/28.07.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin decizia nr. 23/AP din 12.01.2022 a Cur?ii de Apel Bra?ov (2 fapte din 30.06.2018) şi cu cele pentru care s-au aplicat petentului cele două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 44/2022 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe. V. Constată că infrac?iunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 2 ani ?i 9 luni prin sentin?a nr.208/29.09.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare (fapta din 24.11.2019) care este concurentă cu infrac?iunile pentru care a fost aplicată pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov (2 fapte din 11.11.2020) şi cu cele pentru care s-au aplicat petentului cele două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 44/2022 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, se află în pluralitate intermediară (ele reprezentând termenul 2) fa?ă de infrac?iunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare prin sentin?a penală nr. 23/05.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare la 01.04.2019 (faptă din 28.02.2017) (termenul 1 al pluralită?ii intermediare). VI. În baza art. 44 Cod penal raportat la art. 39 alin 1) lit. b) Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa 1 an ?i 6 luni, la care adăugă un spor de o treime (3 ani şi 3 luni de închisoare) din totalul celorlalte pedepse stabilite de 9 ani ?i 9 luni, pedeapsa rezultantă pe care o va executa petentul fiind de 4 ani şi 9 luni închisoare. VII. În baza art. 72 Cod penal, respectiv art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare durata re?inerii de 24 de ore, începând cu 11.11.2020 orele 12.00, dispusă prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov şi pedeapsa deja executată de la data de 25.06.2021- la zi. VIII. Constată că prin sentinţa penală 282/24.02.2022 pronunţată de Judecătoria Braşov, definitivă la data de 19.04.2022 prin decizia penală nr. 161/2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, instanţa a: - înlăturat dispozi?ia privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentin?a penală nr.70 din 07.04.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 417/AP din 25.06.2021 a Cur?ii de Apel Bra?ov. - înlăturat dispozi?ia privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă ?i prin sentin?a penală nr. 208//29.09.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin neapelare. - menţinut dispozi?ia de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentin?a penală nr. 173/28.07.2021 pronun?ată de Judecătoria Sfântu Gheorghe definitivă prin decizia nr. 23/AP din 12.01.2022 a Cur?ii de Apel Bra?ov. Menţine dispoziţiile sentinţei sub aceste aspecte. IX. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 58/2022 emis de Judecătoria Sfântu Gheorghe, precum ?i mandatul de executare nr. 371/2022 emis de Judecătoria Braşov. ?i dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentin?e. În temeiul art. 272 alin. 1 rap la art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.11.2022.
Hotarare 888/2022 din 15.11.2022Amână pronunţarea la data de 15.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 01.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022