R** M***********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul R.M.R., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal. În baza art. 91 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat potrivit art. 92 din Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile în cadrul Primăriei Papiu Ilarian sau Bisericii Ortodoxe din comuna Papiu Ilarian, alegerea urmând a fi făcută de Serviciul de probaţiune Mureş, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Mureş. În baza art. 94 alineat 2 Cod Penal, supravegherea modului de îndeplinire a obligaţiei prevăzută de art. 93 alineat 2, litera b) se va face de Serviciul de Probaţiune Mureş. În baza art. 91 alin. 4 Cod Penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. 2 Cod Proc. Pen. rap la art. 91 alin. 4 Cod Penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia nerespectarii măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse, cu rea credinţă sau în cazul comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. I^n baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod Proc. Pen., obligă pe inculpatul la plata sumei de 298,40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 98,40 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei în cursul camerei preliminare ?i al judecă?ii. Dispune comunicarea copiei prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă, Inspectoratului General al Poliţiei pe raza căruia a fost săvârşită fapta, în vederea anulării permisului, potrivit art. 114 din O.U.G. nr. 195/2002. Cu drept de apel pentru procuror s?i inculpat, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Luduş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Penală, astăzi, 30 ianuarie 2023.
Hotarare 15/2023 din 30.01.2023Va stabili termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare hotărâre la data de 30 ianuarie 2023, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2023