U******* A************ T********** G****
ReclamantP***** C****** I****
PârâtAdmite cererea formulată de U******* A************ T********** G**** , în contradictoriu cu intimatul P***** C****** I**** , având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, în cuantum de 435,00 de lei aplicată prin procesul verbal SERIA PGLX NR. 084464 DIN 01.11.2018 EMIS DE POSTUL DE POLITIE BRAHASESTI , cu sancţiunea obligării la prestarea a 28 ore de activităţi în folosul comunităţii. Obligă pe intimatul P***** C****** I**** să presteze 28 ore de activităţi în folosul comunităţii în domeniile şi potrivit programului stabilit de primarul localităţii în raza căreia acesta îşi are domiciliul. Numai cu drept de a formula apel, în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării, ce se va depune la Judecătoria TECUCI. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, azi 11 ianuarie 2023 .
Hotarare 27/2023 din 11.01.2023Şedinţă de judecată suspendată, conform Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 20/2022. Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2023, cu citarea tuturor părţilor.
Rezolutie din 16.11.2022