U******* A************ T********** G****
ReclamantP****** A***** G***
PârâtAdmite cererea formulată de U******* A************ T********** G**** , în contradictoriu cu intimatul P****** A***** G***, având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, în cuantum de 500,00 de lei aplicată prin procesul verbal seria nr. 0058078/16.07.2021 emis de către STB S.A-BUCUREŞTI, cu sancţiunea obligării la prestarea a 32 ore de activităţi în folosul comunităţii. Obligă pe intimatul P****** A***** G*** să presteze 32 ore de activităţi în folosul comunităţii în domeniile şi potrivit programului stabilit de primarul localităţii în raza căreia acesta îşi are domiciliul. Numai cu drept de a formula apel, în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării, ce se va depune la Judecătoria TECUCI. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, azi 23 septembrie 2022.
Hotarare 1804/2022 din 23.09.2022