Dosar 3255/86/2021/a1 din 24.10.2022

cerere de ajutor public judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3255/86/2021/a1
Data dosar:
24.10.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
cerere de ajutor public judiciar
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.01.2023 la ora 9:00

    Complet: C8F LM civil
  • Încheiere

    Îndreaptă, din oficiu, eroarea materială strecurată în încheierea civilă nr. 396/15.11.2022 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. 3255/86/2021, în sensul că, după sintagma: „30.11.2022”, se va menţiona: ”sumele urmând a fi achitate în contul Tribunalului Suceava” Dispune comunicarea prezentei încheieri către Tribunalul Suceava- Biroul Contabilitate. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.01.2023

    Incheiere indreptare eroare materiala din 09.01.2023
  • Sedinta din data de 15.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C8F LM civil
  • Încheiere

    Admite cererea. Dispune eşalonarea sumei de 2930 lei, reprezentând diferenţă onorariu pentru efectuarea expertizei dispusă în dosarul nr. 3255/86/2022 al Tribunalului Suceava, într-un număr de 24 de rate lunare, fiecare în cuantum de 122,09 lei, prima rată urmând a fi achitată până la data de 30.11.2022. Dispune avansarea sumei de 2930 lei din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul d-nei expert Hagiu Carmina. Dispune comunicarea prezentei încheieri către Tribunalul Suceava – Biroul Contabilitate. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheierefinalacameraconsiliu396/2022 din 15.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD