C*** J******** D* P***** C********
PârâtZ***** N******
ReclamantDosar 3289/118/2022 HOTĂRÂRE Admite cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul Z***** N****** în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CONSTANTA. Anulează decizia nr.357743/28.04.2022. Obligă pârâta să emită reclamantului o decizie privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, cu valorificarea salariilor brute obţinute anterior datei de 01.04.2001, cuprinse în adeverinţele nr. 230720/11.11.2019 şi, respectiv, nr. 221985/14.12.2021 emise de E – DISTRIBUŢIE DOBROGEA S.A. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată azi, 28.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3674/2022 din 28.11.2022Amână pronunţarea la data de 28.11.2022, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 22.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.11.2022. Pronunţată în sedinta publica, azi, 07.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2022