D***** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** N****
PârâtRespinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul D***** I*** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** N****. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunţare, apel ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 16.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.
Hotarare 49/2023 din 16.01.2023Încuviinţează cererea de abţinere formulată de asistenţii judiciari, Bibiana Vraciu şi Brânduşa Chirilă, de la soluţionarea dosarului nr. 3298/103/2022. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.11.2022
Incheiere abtinere din 11.11.2022Termen faţă de cererea de abţinere
Incheiere de sedinta din 07.11.2022