P******* C****** H******* P*** P*****
PetentM******** B***** F*****
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI HAVÂRNA, cu sediul în comuna Havârna, jud. Botoşani, reprezentată prin primar în contradictoriu cu intimatul M. B. F. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PF nr. 1035883 din data de 30.05.2017, încheiat de Postul de Poliţie al comunei Havârna, jud. Botoşani - prin reprezentant legal cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 13 ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21 iulie 2022.
Hotarare 562/2022 din 21.07.2022Dispune: Acordă termen la 21.07.2022 motivat de lipsa de procedură cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022