K***** I****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul K***** I****, în prezent aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Satu Mare, aflat în executarea pedepsei de 1 an, 10 luni şi 20 de zile închisoare, în baza mandatului de executare al pedepsei nr. 906/2021 emis de Judecătoria Satu Mare, în baza sentinţei nr. 859/2021 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 906/2021 emis de Judecătoria Satu Mare. În baza art. 100 alin. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, sens în care se va dispune revocarea liberării condiţionate. În baza art. 272 alin. 1 rap. la art. 275 alin. 6 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Bud Andreea, conform delegaţiei de la dosar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 10.03.2022.
Hotarare 309/2022 din 10.03.2022