S********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** M** (****** - B***** T********* C***
ReclamantI************ G****** A* P******* R*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SNPPC M.A.I. -B T C, pentru membrul de sindicat M R-D, în contradictoriu cu pârâtul I P J C. Obligă pârâtul să acorde numitului M R D compensaţia lunară pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului angajat prin Contractul de credit ipotecar nr. 145711/08.09.2011 încheiat cu Banca Transilvania S.A., începând cu data depunerii raportului – 20.04.2022 şi până la data prevăzută de art. 31 alin. 12 din Legea nr. 360/2002. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 28.10.2022.
Hotarare 2539/2022 din 28.10.2022Amână pronunţarea pentru data de 28.10.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform cu dispoziţiilor art. 396, alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2022