C**** C******
IntimatÎn temeiul art. 297 alin. 1 şi art. 298 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală admite cererea formulată de autorităţile din Ungaria. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare totale de 200.000 HUF, aplicată intimatului Călin Claudiu, conform deciziei în dosar nr. 6.Bpk.64/2022/2. În temeiul art. 301 din Legea nr. 302/2004 rep., sancţiunea pecuniară se execută potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. Ia act că autoritatea judiciară solicitantă a menţionat că permite ca statul executant să aplice sancţiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a unei sancţiuni, în întregime sau parţial., respectiv detenţie pe o perioadă maximă de 200 de zile. În temeiul art. 306 din Legea nr. 302/2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta. În temeiul art. 305 alin.2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată, astăzi, 10.01.2023, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 40/2023 din 10.01.2023