M****** R***** F*******
InculpatÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 12/P/2019 din 10.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul MORARIU ROLAND-FLORINEL, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 C.penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MORARIU ROLAND-FLORINEL, pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 C.penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se va depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 19 decembrie 2022.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 19.12.2022