L***** “********* B***** T*******
PârâtL*** S******* Î********* B******* R*********** C***** C***** M************** E**** S************ L******** S****** P****** R***** Ş* V******* R*****
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanţii: Chinan Carmen - Mariana, Găluşcă Erica-Simona, Leonte Laurenţiu- Sergiu, Puşcaşu Rodica, Vatamanu Ramiro - prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în contradictoriu cu pârâtul Liceul ,,Demostene Botez” Truşeşti . Obligă pârâtul să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, prin acordarea salariului de bază conform H.G. nr. 38/2017, de la data la care fiecare reclamant îndeplineşte cerinţele legale de trecere într-o nouă tranşă de vechime în învăţământ şi până la aplicarea integrală a prevederilor Legii nr. 153/2017, la care să se calculeze şi celelalte drepturi salariale de care au beneficiat/beneficiază reclamanţii prin raportare la salariul de bază, aceste diferenţe urmând a fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi de dobânda legală penalizatoare , de la data scadenţei până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 06.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 742/2022 din 06.09.2022Având în vedere dispoziţiile Notei interne nr. 6/31.05.2022, cu privire la repartizarea ciclică a dosarelor aflate în stocul completului Civ Fond CM3.
Incheiere de sedinta din 06.06.2022Pentru a se face adresă la pârâtul Liceul "Demostene Botez" Truşeşti.
Incheiere de sedinta din 19.04.2022