S******* C*****
ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatorul, S******* C*****, în contradictoriu cu intimata, C*** J******** D* P***** V*****, astfel cum a fost precizată la termenul din 29.04.2022; Anulează decizia nr. 191599/06.01.2022; Obligă pe intimată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei contestatorului prin valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 71/13.11.2019, exclusiv până la data de 01.04.2001, emisă de S.C. Proimsat S.A., începând cu data de 01.12.2021; Obligă pe intimată să plătească contestatorului diferenţele de pensie rezultate din recalculare începând cu data de 01.12.2021 şi până la emiterea deciziei de recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la aceeaşi dată şi până la plata efectivă a debitului principal; Obligă pe intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei faţă de contestator; Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea; Pronunţată, azi, 29.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 947/2022 din 29.04.2022