A******* I* I****
PetentÎn temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 100 alin. 1 Cp, admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat ADAMESCU IONEL. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului ADAMESCU IONEL, în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Jilava, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 274/2022 emis de Curtea de Apel Bucure?ti, Sec?ia I Penală, în baza Sentinţei penale nr. 217/2021. Atrage atenţia petentului-condamnat asupra dispoziţiilor art. 104 Cp, privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucure?ti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2023.
Hotarare 146/2023 din 20.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 16.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2023