F****** G***** R*****
ReclamantF****** I* V*****
PârâtF****** T******
PârâtAdmite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul F. G. R., CNP x, cu domiciliul în x şi cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat M. N., cu sediul în x, Admite cererea de ajutor public judiciar sub forma eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 9829 lei în 12 rate lunare egale, a câte 820 lei fiecare, ratele urmând a fi plătite în 12 termene, în data de 20 a fiecărei luni, începând cu luna ianuarie 2023 şi până în luna decembrie 2023 inclusiv. Atrage atenţia petentului reclamant asupra dispoziţiilor art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008, potrivit cărora în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Cu drept de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare. Soluţionată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 13.12.2022
Incheiere de sedinta din 13.12.2022