B**** C*******
ReclamantS* P**** R******** S**
PârâtAdmite cererea formulată de creditoarea B**** C*******, în contradictoriu cu debitoarea SC POWER GREEN RECYCLING SRL, având ca obiect ordonanţă de plată. Obligă debitoarea să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri suma de 6000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective) reprezentând contravaloarea chiriei neachitate şi suma de 9414,14 lei reprezentând energie electrică utilizată şi neachitată, ambele datorate conform contractului de închiriere din 11.09.2020 şi a facturii emisă în data de 28.04.2021. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 628,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată la data de 30.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1301/2022 din 30.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30/06/2022. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21/06/2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2022