S********* S*********** D** Î********* B********
ReclamantI********** M****
ReclamantT**** M***** E******
ReclamantA******* F******
ReclamantA******** A****
ReclamantAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale din DISPOZITIVUL SENTIN?EI CIVILE NR. 511/01.02.2022 în sensul că instanţa a dispus: „Obliga pârâta sa recalculeze, pentru perioadele în care fiecare dintre reclamanţii membri de sindicat a beneficiat de majorările salariului de baza reglementate de art. 5 şi art.8 din Anexa nr. I, Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare "Învăţământ"- Capitolul I lit.”B” Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ din Legea-cadru nr.153/2017, începând cu data de 01.01.2019 până la data la care salariul de bază al acestora devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, drepturile salariale ale acestora, conform art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, respectiv, prin aplicarea majorării de 10% de dirigenţie şi/sau de 25% gradaţie de merit la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, pentru fiecare dintre reclamanţi, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare.” în loc de: „Obliga pârâta sa recalculeze, pentru perioadele în care fiecare dintre reclamanţii membri de sindicat a beneficiat de majorările salariului de baza reglementate de art. 5 şi art.8 din Anexa nr. I, Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare "Învăţământ"- Capitolul I lit.”B” Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ din Legea-cadru nr.153/2017, începând cu data de 01.01.2019 până la data la care salariul de bază al acestora devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, drepturile salariale ale acestora, conform art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, respectiv, prin aplicarea majorării de 10% de dirigenţie la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, pentru fiecare dintre reclamanţi, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare. cum greşit s-a consemnat.” Cu apel în 10 de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.04.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.04.2022