O****** I*****
Contestator CondamnatRespinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată de condamnatul O****** I***** împotriva deciziei penale nr. 297/04.03.2021 a Curţii de Apel Ploieşti în dosarul penal nr. 335/283/2019. Obligă condamnatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 150 lei urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ia păr?ilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 13 ianuarie 2023.
Hotarare 49/2023 din 13.01.2023În baza art.391 alin.1 C.proc.pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr.130 din 12 mai 2021, stabileşte deliberarea, redactarea pronunţarea şi motivarea hotărârii la data de 13 ianuarie 2023 prin punerea acesteia la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2022În temeiul art. 431 Cod procedură penală admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul O****** I***** împotriva deciziei penale nr. 297/04.03.2021 a Curţii de Apel Ploieşti în dosarul penal nr. 335/283/2019. Stabileşte termen pentru judecarea contestaţiei în anulare la data de 24 noiembrie 2022, pentru când se va cita condamnatul şi se va încunoştiinţa apărătorul. Respinge cererea condamnatului având ca obiect suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.102 din data de 26.10.2020 a Judecătoriei Pucioasa rămasă definitivă prin decizia penală nr.297/04.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul penal nr. 335/283/2019. Definitivă. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2022.
Incheiereadmitereinprincipiu din 10.10.2022Pentru a se pronunta asupra admisibilităţii în principiu a contestaţie în anulare formulate de persoana condamnată, stabileste data de 10 octombrie 2022.
Incheiereadmitereinprincipiu din 29.09.2022