Dosar 3377/62/2022 din 20.09.2022

suspendare executare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3377/62/2022
Data dosar:
20.09.2022
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
suspendare executare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.10.2022 la ora 10:00

    Complet: CAF4
  • Respinge cererea de suspendare

    Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Hanul Domnesc SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Braşov. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.10.2022.

    Hotarare 871/2022 din 18.10.2022
  • Sedinta din data de 11.10.2022 la ora 11:00

    Complet: CAF4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 18 octombrie 2022. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 octombrie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD