C****** N*********** S*
Intimat ReclamantC***** M******
Recurent PârâtAdmite în parte recursul formulat de recurenta C.M. în contradictoriu cu intimata C.N.SA împotriva Sentin?ei civile nr. 501/2022, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 337/117/2021*, pe care o casează în parte în sensul că, în rejudecare, respinge ca neîntemeiate solicitările de la pct.A, G)şi H)din acţiune.Menţine, în rest,sentinţa atacată. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 29 septembrie 2022.
Hotarare 902/2022 din 29.09.2022Amână pronuntarea pentru data de 29.09.2022, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, cu precizarea că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2022