R********* R****** F*** I* I*********
PetentM********* D*** P*** P*****
IntimatM********* D*** - D******* P****** L*****
IntimatR********* R****** F*** I* I********* P*** S***** T***** S* A******** S*******
PetentAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Municipiul Deva, prin primar, invocată de instanţă din oficiu. Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta RADEF ROMANIA FILM, în insolvenţă, prin administrator judiciar SCP Tanasa şi Asociaţii SPRL, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Deva, prin primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite plângerea contravenţională formulată de petenta RADEF ROMANIA FILM, în insolvenţă, prin administrator judiciar SCP Tanasa şi Asociaţii SPRL, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Deva-Direcţia Poliţia Locală. Anulează procesul-verbal seria PM nr. 001739 din 30.12.2021, încheiat de intimat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.10.2022.
Hotarare 2111/2022 din 20.10.2022Amână pronunţarea la data de 20.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 13.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Amână pronunţarea la data de 13.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 6.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2022Amână pronunţarea la data de 6.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22.09.2022. .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2022Amână pronunţarea la data de 22.09.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2022Pentru a se refcae procedura de citare cu petenta la sediul social al acesteia.
Incheiere de sedinta din 08.06.2022Pentru ca părţile să depună la dosar dovada comunicării procesului-verbal de contravenţie către petentă.
Incheiere de sedinta din 04.05.2022Pentru continuitatea completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.04.2022