T***** D******
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtCalifică excepţia tardivităţii cu privire la solicitarea de restituire în natură a terenului, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca apărare de fond. Admite în parte contestaţia formulată de reclamantul ŢIFREA DUMITRU împotriva Deciziei de validare parţială nr. 44585/16.12.2021 emise de pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR. Anulează în parte decizia contestată şi obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de validare şi de acordare de măsuri compensatorii prin puncte şi în favoarea reclamantului Ţifrea Dumitru pentru cota de 1/7 din succesiunea rămasă de pe urma defunctului Ţifrea Vasile cu privire la suprafaţa de 10,10 ha teren arabil pe raza comunei Pantelimon, jud. Constanţa ce face obiectul dosarului de despăgubiri nr. 30142/FFCC/06.06.2017. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.10.2022.
Hotarare 3040/2022 din 12.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2022