P***** D**** l* C** A** E***** B***** F*****
ReclamantP***** S***** c* d********* a*** l* C** A** E***** B***** F*****
ReclamantB******* A**
PârâtK**** A******
PârâtP***** S****
PârâtConstată îndeplinită cererea de comisie rogatorie formulată de JUDECĂTORIA SECTORULUI I BUCUREŞTI-Secţia I civilă, în dosarul privind pe reclamanţii PARNUS DORIN, PARNUS SABINA şi pe pârâţii B******* A**, K**** A****** şi P***** S****, cauză înregistrată sub nr.668/828/2021 al Jud. Sect.1 Bucuresti. Dispune înaintarea către instanţa rogantă a raportului de expertiză tehnică judiciară în original, înscrisurile privind plata onorariului expert şi încheierea din cauza de faţă. Definitivă . Pronunţată azi, 23.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 23.01.2023Dispune achitarea onorariul provizoriu în sumă de 600 lei de către reclamanţi. Se emite adresă către reclamanţi cu menţiunea de a achita onorariul provizoriu în sumă de 600 lei, în contul exp. Cătănoiu Mirel şi de a face dovada în termen de 5 zile de la data prezentei, urmând a se avea în vedere cheltuielile efectuate la soluţionarea cauzei pe fond de către instanţa rogantă. Se revine cu adresă către exp. desemnat în cauză,exp. Cătănoiu Mirel în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă, menţiunea de a depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, potrivit disp. art. 187 alin.1 pct. 2 lit. d) Cod pr. civ., în cazul nerespectării dispoziţiilor date de instanţă. Se emite adresă către instanţa rogantă cu menţiunea că s-a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia procesuală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 600 lei, întrucât pârâţii au invocat imposibilitatea materială de a achita suma de 600 lei reprezentând onorariul provizoriu pentru exp. Cătănoiu Mirel, context în care expertul nu a depus la dosar lucrarea. Se reia procedura de citare cu părţile, care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2023. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2023
Incheiere de sedinta din 09.01.2023Admite cererea formulată de către exp. Cătănoiu Mirel pentru amânarea cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză. Se revine cu adresă către exp. desemnat în cauză,exp. Cătănoiu Mirel în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă, menţiunea de a depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, potrivit disp. art. 187 alin.1 pct. 2 lit. d) Cod pr. civ., în cazul nerespectării dispoziţiilor date de instanţă. Se reia procedura de citare cu părţile, pârâţii cu menţiunea de a face dovada achitării onorariului provizoriu în sumă de 600 lei, în contul exp. Cătănoiu Mirel potrivit obligaţiei procesuale stabilită în sarcina acestora la termenul anterior . Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2023. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2022
Incheiere de sedinta din 12.12.2022Dispune efectuarea raportului de expertiză specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare având ca obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 14.06.2022 respectiv: 1) Să se evalueze valoarea de piaţă a terenurilor în litigiu, respectiv: terenul extravilan, categoria de folosinţă arabil, în suprafaţă de 15.500 mp situat în comuna Leordeni. Tarla 15, parcela 1279, jud. Argeş şi terenul intravilan, categoria de folosinţă arabil, în suprafaţă de 4.300 mp, situat în comuna Leordeni, sat Ciulniţa, tarla 22, Parcela 1396, jud. Argeş. În temeiul disp. art. 331 Cod procedură civilă, desemnează prin tragere la sorţi pe exp. Cătănoiu Mirel, specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare să efectueze raportul de expertiză în cauză. Stabileşte onorariul provizoriu in sumă de 1200 lei pentru efectuarea raportului de expertiză specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, în sarcina părţilor, respectiv 600 lei de către reclamanţi în solidar şi 600 lei de către pârâţi în solidar. În baza disp. art. 331 alin. 3 din Cod procedură civilă pune in vedere părţilor facă dovada plăţii onorariului de expert în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş în termen de 5 zile, de la data prezentei . Se emite adresă către expertul desemnat în cauză în vederea efectuării raportului de expertiză cu obiectivele menţionate de instanţa rogantă şi urmând a se ataşa raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit în dosarul nr. 1992/828/2022 al Judecătoriei Topoloveni pentru a fi avut în vedere la realizarea lucrării . Se emite adresă către Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş în vederea înştiinţării privind numirea expertului Cătănoiu Mirel. Se reia procedura de citare cu părţile, cu menţiunea de a face dovada achitării onorariului provizoriu în sumă de 1200 lei, în contul exp. Cătănoiu Mirel. Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2022
Incheiere de sedinta din 21.11.2022