P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantI**** M*****
Intimat INCULPATS* D****** S*** S** P*** R****** M***** M************
Intimat PARTE CIVILAÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 1425/17.05.2022 pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 3468/325/2022. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, doar cu privire la pedeapsa complementară aplicată inculpatului Ianoş Marius şi rejudecând: Constată că inculpatul Ianoş Marius a executat parte din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 485/18.02.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2021, începând cu data de 26.12.2021 până la data de 07.09.2022 (256 zile). În temeiul art. 45 alin. 3 lit. c C. pen., adaugă la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, aplicată prin sentinţa apelată, partea neexecutată din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o durată de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 485/18.02.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2021, respectiv 474 zile, urmând ca inculpatul Ianoş Marius să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o durată de 3 ani şi 474 zile, ce va fi executată după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. Înlătură dispoziţia de deducere din durata pedepsei complementare partea din pedeapsa complementară executată de la data la care a fost a fost considerată ca executată pedeapsa rezultantă aplicată prin s.p. nr. 485/18.02.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2021. Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În temeiul art. 422 C. proc. pen., deduce în continuare, din pedeapsa principală aplicată, durata măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Ianoş Marius, de la data pronunţării hotărârii apelate, respectiv din 17.05.2022 la zi. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 868 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, Hedeşiu Ioana Arina, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată astăzi, 08.09.2022, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 769/2022 din 08.09.2022Potrivit art. 391 alin 1 şi 2 raportat la art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, la data de 08.09.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, 13 iulie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.07.2022