B****** M****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 NCPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul cu nr. 801/P/2022 din 20.10.2022 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu – Gară, privind pe inculpatul BUTUCEL MIHAI, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80g/l alcool pur în sânge” prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 NCP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** M****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.12.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 28.12.2022