T*** D* R***** D******
InculpatÎn baza art. 342 rap. la art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Lugoj este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 570/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj privind pe inculpatul Toma Răzvan Dumitru, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 206 alin. 1 Cenal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Toma Răzvan Dumitru. Pentru termenul de judecată se va cita persoana vătămată cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să formuleze constituire de parte civilă în cauză urmând ca în caz afirmativ să indice natura, cuantumul pretenţiilor şi probatoriul solicitat a fi administrat. Cu dreptul de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16 Noiembrie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.11.2022