S******** D* P********* H********
PetentT**** I***
IntimatÎn baza art. 582 alin. 2 C.proc.pen. respinge sesizarea formulată de S******** D* P********* H******** privind revocarea amânării aplicării pedepsei de 2 luni închisoare stabilită în sarcina intimatului-persoana supravegheată T**** I***, prin sentinţa penală nr. 379/08.10.2020 a Judecătoriei Hunedoara, definitivă la data de 27.10.2020 prin neapelare, dosar nr. 1791/243/2020, ca rămasă fără obiect. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 15.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 451/2022 din 15.11.2022Amână cauza pentru ca intimatul să facă dovada achitării prejudiciului la care a fost obligat prin sentinţa de condamnare.
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Pentru ca Biroul executări penale să comunice informaţii şi pentru a se efectua adrese către Primărie, Serviciul fiscal şi efectuare anchetă socială.
Incheiere de sedinta din 20.09.2022Faţă de lipsa intimatului a cărei prezenţă o apreciază necesară.
Incheiere de sedinta din 06.09.2022