D**** C*********
InculpatJUDECĂTORIA RM.VÂLCEA SECŢIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal nr. 4078 Dosar nr. 3481/288/2022 22 iunie 2022 HOT: În baza art. 192 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; Condamnă pe inculpatul D**** C********* la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă. În baza art. 91, 92 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. Instituie în sarcina inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a – e C. pen.: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Vâlcea, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea schimbarea locului de muncă: e. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen., dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să execute următoarea obligaţie: să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. corob. cu art. 404 alin. (3) C. proc. pen., dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile prevăzute de art. 51, 52 din Legea nr. 253/2013, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: Primăria Stoileşti, judeţul Vâlcea sau Primăria Dănicei, judeţul Vâlcea. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. corob. cu art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului cu privire la conduita sa viitoare şi cu privire la consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 şi urm. C. proc. pen., constată că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 274 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 22 iunie 2022, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Hotarare 308/2022 din 22.06.2022stabileste pronunţarea la data de 22 iunie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2022