F***** N****** V*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C.proc.pen. cu referire la art. 336 alin. (1) C.pen. raportat la art. 83 C.pen., stabileşte pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului FURICĂ NICUŞOR - VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 83 C.pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 32 alin. (4) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, desemnează ca organ cu atribuţii pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probaţiune Argeş, căruia i se va comunica o copie a prezentei sentinţe la rămânerea definitivă a acesteia. În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 alin. (1) şi (3) din Codul penal referitoare la consecinţei nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege şi la săvârşirea de noi infracţiuni, constând în revocarea amânării executării pedepsei şi aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 356 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri la Curtea de Apel Piteşti. În cazul exercitării căii de atac aceasta va fi depusă la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pronunţată astăzi, 25.01.2023 prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 24/2023 din 25.01.2023Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 25 ianuarie 2023
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2022faţă de lipsa inculpatului pentru a se prezenta în faţa instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.11.2022