B***** M***** V*****
IntimatAdmite sesizarea din oficiu. Conform art. 278 din NCP dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul tehnoredactat al sentin?ei penale nr. 320 din 20.09.2022 pronun?ată în dosarul penal nr. 3492/324/2022al Judecătoriei Tecuci , în sensul că la aliniatul 2 se va trece corect echivalentul în lei, respectiv suma de „ 1978,80lei” în loc de „ 1198,80lei” cum din eroare s-a tehnoredactat. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare . Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată , azi, 11.10.2022 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.10.2022Admite contestaţia la executare formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Tecuci. Constată că a intervenit o împiedicare la executarea sancţiunii pecuniare în sumă totală de 408 euro ( din care 335 euro amendă ?i 73 euro cheltuieli proceduri judiciare), adică suma de 1198,80 lei, , aplicată intimatului BULMĂU MARIAN -VIOREL ( nascut la data de 26.11.1987 , domiciliat in satul Munteni ,jud Galaţi , strada Octavian Goga nr 4 ), întrucât statul solicitant (Germania) şi-a retras cererea ulterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr.216/10.09.2020 îndreptată prin încheierea di 04.01.2021 (defintivă la 19.01.2021, prin neapelare) pronunţată de Judecătoria Tecuci în dosarul penal nr.3490/324/2020 , întrucât a intervenit prescripţia executării amenzii. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare . Pronunţată azi, 20.09.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei..
Hotarare 320/2022 din 20.09.2022Amana pronuntarea la data de 20.09.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022