P****** S*******
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul P****** S*******, împotriva sentinţei penale nr. 159 din data de 29.07.2022, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. 3503/321/2021. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată, şi în baza art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 43 alin. 5 C.pen., cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.pen., condamnă la pedeapsa amenzii în număr de 250 zile-amendă pe inculpatul P****** S******* , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prev. ?i ped. de art. 336 alin.1 din Cod Penal. Stabileşte cuantumul unei zile amendă la valoarea de 20 lei, urmând ca în final, inculpatul să execute amenda penală în valoare de 5.000 lei. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 alin. 1 Cod penal. În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare la instanţa de fond, (din care 300 lei, cheltuieli în cursul urmăririi penale). Pronun?ată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 21.11.2022.
Hotarare 980/2022 din 21.11.2022În temeiul art.391 alin.2 C.p.p. stabileşte data pronunţării la 21.11.2022, când va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022T: 25.10.2022, ora 10,00 la cererea apelantului inculpat
Incheiere de sedinta din 27.09.2022