D**** V* A*** I**
InculpatS* A*** C** S**
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 583/P/2022 din data de 27.09.2022, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Duncă Alex Ion, zis ”Armando”, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,furt calificat” faptă prev si ped de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit.b ?i d ?i alin. (2) lit. b din Codul penal cu aplicarea art. 113 alin 3 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 19.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire 42/2023 din 19.01.2023Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 19 ianuarie 2023, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023