M*** A****** C*******
ReclamantI******** J********
PârâtM********* F********* P******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta M*** A****** C*******. Obligă pârâta I******** J******** să recalculeze indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale aferente cuvenite reclamantei, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei. Obligă pârâta Inspecţia Judiciara la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, potrivit prezentei sentinţe, începând cu data de 18.08.2019 şi în continuare, până la recunoaşterea drepturilor de către pârâtă sau până la apariţia unei modificări legislative, diferenţe ce vor fi actualizate la zi cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data achitării efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.12.2022.
Hotarare 2588/2022 din 15.12.2022