P****** E******
ReclamantC****** D* E******* A P********** C* H******* - C******** J******* N****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea. Anulează, în parte, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 113260/18.08.2022 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi obligă pârâta la încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat, pe durata valabilităţii certificatului menţionat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 16.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 886/2022 din 16.11.2022