A***** D******
ReclamantS******* C***** J******* D* U****** B****** P*** R*********** L****
Pârâttermen administrativ, verificarea măsurii suspendării, fără citare părţi. DOSAR SOLUTIONAT
Admite excepţia lipsei de interes invocată de către instanţă din oficiu. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A***** D****** în contradictoriu cu pârâtul S******* C***** J******* D* U****** B****** P*** R*********** L****, ca fiind lipsită de interes. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul declarării căii de atac, cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 19.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1065/2022 din 19.10.2022Admite cererea de suspendare formulată de către reclamanta A***** D******, prin reprezentant convenţional, întemeiată pe dispoziţiile art.413 din codul de procedură civilă. Suspendă judecata prezentului litigiu până la soluţionarea în mod defintiv a dosarului 3077/62/2021 al Tribunalului Braşov. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. În cazul formulării cererii de recurs, aceasta se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 8.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 08.06.2022