B***** E*********** J*********** M****** S*******
PetentB**** T*********** S***
CreditorV**** Z*****
DebitorAdmite cererea formulată de B***** E*********** J*********** M****** S******* şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, împotriva debitorului V**** Z*****, în dosarul execuţional nr. 397/E/2022 al B.E.J. Magyari Szabolcs, pentru suma de 10.130,87 lei reprezentând debit, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale a debitului, în baza titlului executoriu contractul de credit nr.723921 din 14.07.2021 şi a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, până la recuperarea creanţei creditoarei BANCA TRANSILVANIA SA. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 14 decembrie 2022.
Incheiere de executare silita 2962/2022 din 14.12.2022